În weekendul trecut am fost din nou la Muzeul Goleşti. Dincolo de ocaziile profesionale, am un ritual pe care-l respect: merg special primăvara, când pomii sunt încărcaţi de flori şi toamna, când o simfonie de culori îţi încântă privirea. Este o bunăstare sufletească de care nu mă lipsesc!

Despre muzeu nu se vorbeşte şi nu se scrie, mi se pare, pe cât ar trebui. Aici este o comoară a României, o arhivă a sufletului, a firii românului, sensibilă, creativă, păstrătoare a identităţii noastre prin obiceiurile legate de pomicultură şi viticultură, prin gospodăriile autentice din toate regiunile ţării; 14 hectare, pe care un colectiv cu preocupări diverse – de la cercetători, restauratori, gospodari de diverse profesii – le îngrijeşte exemplar. M-am bucurat să văd aleile pline de vizitatori. Şi mai mare mi-a fost bucuria când m-am întâlnit cu zeci de copii veniţi special la muzeu. De altfel, cum îmi spunea Iustin Dejanu, directorul Muzeului pomiculturii şi viticulturii, instituţia şi-a propus – şi a făcut paşi importanţi în acest sens – să atragă tineretul, copiii spre muzeu. Pentru aceasta, pe lângă iniţierea în echitaţie (plimbări – asistate – cu cai şi ponei), a înfiinţat o tiroliană şi are în vedere şi alte activităţi atractive, specifice vârstei. Are de gând să găzduiască evenimente din viaţa copiilor, a tinerilor, serbări şcolare, pornind chiar de la sărbătorirea zilelor de naştere ş.a.

Sunt foarte multe atracţii la Goleşti, dincolo de tot ce ţine, în diferite zone ale ţării, de pomicultură şi viticultură. Probabil că la unele ore de dirigenţie, sub semnul „Să ne cunoaştem valorile Argeşului”, se pot puncta câteva dintre ele. Chiar la intrare este Foişorul lui Tudor Vladimirescu. Aici, pe 18 mai 1821, Tudor a fost arestat şi dus la Târgovişte, unde a fost omorât. În dreapta, cum intri, sunt două expoziţii de mare valoare. Faceţi cunoştinţă cu Petre Grant, părintele afişului modern românesc şi, mai ales, cu prima şcoală obştească gratuită din Ţara Românească, unde a predat şi Ion Heliade Rădulescu.

Peregrinul Paul de Alep consemnează în amintirile sale: „Am dormit aici după un ospăţ împărătesc”. Apropo, se află, în proiect, ideea de a face din Muzeul Goleşti şi un loc de pelerinaj cu finalitate gastronomică românească: o bucătărie în care să se regăsească specificităţi culinare din diverse regiuni ale ţării… Pe 9 mai 1866, în drum spre Bucureşti, însoţit de N. Golescu şi de I.C. Brătianu, aici a poposit Carol I. Întâmpinat de generalul Golescu şi de Ion Ghica, Carol I a săvârşit primul său act domnesc: graţierea mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu, cel care instigase împotriva Unirii Principatelor.

În conac se găsesc piese de mobilă şi obiecte aparţinând familiei Goleştilor, lui Carol I, lui Carol Davila, întemeietorul Societăţii de Cruce Roşie la noi, sau Elenei Perticari Davila, educatoarea lui Carol al II-lea şi doamnă de onoare a Reginei Maria. Interesante sunt, de asemenea, pe lângă altele, baia turcească (singura din ţară păstrată integral) sau colecţia de cruci de hotar cu textul transcris.

Ne-am simţit bine sub un soare căzând ca mierea la Goleşti, vatră de istorie, o arhivă în aer liber a obiceiurilor româneşti, un loc unde secţiile de istorie şi etnografică ne oferă o lecţie vie despre devenirea noastră prin ani. Aveţi de câştigat la Goleşti!

Distribuie pe Facebook