Related Articles

Un Comentariu

  1. 1

    Puiu

    Într-o ţară în care salariile şi pensiile sunt mult sub media europeană, lumea cheltuieşte imens şi bezmetic pe tratamente după ureche şi neasumate de specialişti avizaţi.

    Aproape că înclinam să cred că sută la sută aveţi dreptate, dar m-au reţinut cuvintele de încheiere ” neasumate de specialişti avizati. „Despre care specialişti vorbiţi ,domnule doctor ? Despre cei care au plimbat ieri fetiţa în pielea căreia se agăţase o căpuşă şi nu au putut să ia o decizie cu privire la eliminarea acesteia , a insectei nu a copilului? Trebuie să specific obligatoriu pentru înţelelegere, că nu mă mai miră nimic. Că lumea cheltuieşte imens este adevărat , dar bezmetic din ce cauză? Chiar credeţi că nu ni se dau reţete bezmetice, cu medicamentele cele mai scumpe, de la care cea mai mare parte a doctorilor îşi iau procent? Sărăcia îi împinge pe oameni să plece urechea la fel de fel de sfaturi şi deruta care pleacă şi de la doctori. Dacă sunteţi un om sincer publicaţi o listă cu toţi doctorii mari pe care i-a avut Piteştiul şi ţara asta şi comparaţi-o cu una actuală la aceeaşi specializare medicală! Cât de idiot să fii să ceri unui doctor de familie, când îl inspectezi, cupon de pensie al pacientului căruia îi eliberezi reţetă compensată în fiecare lună, ca şi cănd pensia se schimbă în fiecare lună? Cum să nu poţi elibera reţetă decât în baza unei scrisori medicale de la specialist, iar specialistul spune că poate să-ţi dea şi doctorul de familie. Cine minte? Şi-atunci cine este bezmetic ,domnule doctor? Cancerul ăsta care a cuprins România în afară şi dincolo de şliţ!?

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2023