Mai ales în ultima vreme, de câte ori s-a putut, am ocolit-o. M-am ferit să mai dau ochi cu ea, cum făceam în tinereţe. Nonşalant şi probabil chiar inconştient. Atunci aveam sentimentul, cum cred că-l aveam mai toţi la vârsta asta, că n-o să ne vină niciodată rândul să dăm vamă vremii. Cum au dat deja o serie de oameni pe care mult i-am apreciat, iar unii dintre ei mi-au devenit prieteni. Mă gândesc la Ion Popa Argeşanu, Ion Lică Vulpeşti, Marian Stoica, Ion Popescu, Gh. Gomoiu, la care, sincer să fiu, nu mă grăbesc să mă duc.

Cu acest gând, care se insinuează tot mai insistent, o caut pe tanti Domnica din Trivale. Să-i aflu, dacă se poate, secretul longevităţii. Că a depăşit deja o sută de ani şi pare să meargă bine înainte. Atât fizic, cât şi psihic. Este vara primară a mamei. Fată de notar, s-a căsătorit cu un militar, a venit la Piteşti, după care a colindat o vreme prin ţară după bărbatul cu serviciu la ordin, şi-a ridicat apoi o căsuţă pe strada Trivale, unde creşte nişte găini, are o grădiniţă cu flori şi legume, câteva joarde de viţă-de-vie înşirate pe o pantă. Pe care, ca să poată îngriji via, a „plantat” nişte mâini curente. Când are de lucru, se agaţă de ele, cum făceau pe vremuri dacii aninându-se de munţi, şi sapă via, o toaletează, iar apoi, toamna, îi culege ciorchinii de struguri pe care-i bagă într-un teasc şi obţine un vin de casă cu o aromă specială.

Nu ştiu dacă aţi băgat de seamă, cei de vârsta mea, că bătrâneţea este o ocupaţie permanentă, din ea nu se iese niciodată la pensie. Dacă vrei şi dacă mai poţi, desigur, ai mereu de lucru. Şi dacă n-ai, îţi faci. Aşa a făcut şi tanti Domnica din Verneşti, odată murindu-i bărbatul şi totodată scoasă la pensie ca funcţionară a statului. Şi-a văzut de căsuţa ei cu zorele la fereşti, de găinile găzduite în spatele casei, lângă vie, de Grivei care-i păzeşte „averea”. „Dacă vin hoţii la găini, ce faci, tanti Domnica?” – mi-a venit aşa s-o întreb într-o doară. „Păi – îmi răspunde prompt – uite bâta aici, ies afară şi-i altoiesc cu ea.”

Sănătos gândeşte! Şi optimist. Nu-şi face probleme de angoasă, nu se sperie nici de hoţi, nici de latura sumbră a bătrâneţii, nici de boală, deşi a avut o fractură la picior şi a fost nevoie de o operaţie făcută la Bucureşti, cu ajutorul nepoţilor din ţară şi a fetei care stă la Viena. Nu încurcă pe nimeni, poate doar statul care, iată, continuă să-i plătească pensia încă din regimul trecut.

Nu mai ştiu cine spunea odată, pe bună dreptate, că a fi bătrân este o aventură. Sigur, ideal este, cum scria Marie Paule Dessaint, într-o carte cu un titlu sugestiv „Să trăim bine, să îmbătrânim frumos” (Editura Niculescu, Buc. 2003). Dar cum să te bucuri de o bătrâneţe frumoasă şi să-ţi poţi menţine o stare bună de sănătate când începi să te confrunţi cu o serie de factori nefavorabili, cum ar fi pierderea vitalităţii organelor, îmbătrânirea sistemului nervos, slăbirea sitemului imunitar, diminuarea masei celulare?

La naştere primim un capital celular de circa 100 de miliarde de celule, dintre care 15 miliarde de neuroni, capital care începe să se diminueze cam de pe la 25-30 de ani. Speranţa noastră de viaţă este programată de un orologiu biologic pentru vreo 80 de ani la bărbaţi şi vreo 85 la femei. Unii, cu greu, depăşesc 90 de ani, iar alţii, cum este tanti Domnica, venerabila vârstă de peste 100 de ani. Care ar fi secretul longevităţii? Păi, mai întâi, să reuşeşti să izgoneşti gândul morţii, să-l ţii cât mai departe de tine. Asta, desigur, la bătrâneţe, că nu-ţi prea pasă de moarte cât eşti tânăr. Sau, dacă vreţi altfel spus, mutarea „adevărului ultim” – un filozof băga bine de seamă că ne naştem cu condamnarea la moarte în buzunar – dinspre interiorul nostru spre periferia vieţii. Adică să ţinem sub control tot ceea ce putem ţine, iar cu restul să nu ne batem capul. Dar, cum îmi spunea mătuşa mea, este bine să ne batem capul, dacă vrem să trăim ceva mai mult, cu trei dintre factorii importanţi pe care-i putem ţine sub control, respectiv cei trei „M”: mişcarea, care este de aur, mâncarea (dieta), care este de argint şi medicamentele, care sunt de bronz şi la care apelăm când organismul nu mai face faţă.

În fine, să descoperim fiecare dintre noi atuurile vârstei târzii pe care să le valorificăm la maximum, fără a ne consuma, că ni se pune eticheta de „expiraţi”. Bun este şi vinul „vechi”, buni sunt şi prietenii „vechi” şi ce mai credeţi dv. că înseamnă valoare când vorbeşti de experienţă, de înţelepciune, de prestigiu şi care se poate răsfrânge asupra tinerei generaţii, dacă noi ştim să oferim, iar tinerii au capacitatea de a primi chiar şi pe gratis.

Ca să fiu sincer, de la tanti Domnica am mai „cumpărat” eu câteva secrete, dar, vorba evreului, n-aveţi dv. suficiente gâşte să-mi daţi pe ele. Mai bine să-i ţinem pumnii lui Grindeanu şi echipei sale să poată să ridice punctul de pensie la 1.000 de lei. Cu banii ăştia am putea cumpăra câteva gâşte care să ne hrănească nu doar stomacul, ci şi iluzia că vom întârzia „adevărul ultim”.

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook