Related Articles

8 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    Toată ziua vorbim de Centenar.Dar mai ştim noi oare câţi veterani avem, la nivel naţional, şi cum trăiesc ei? Ce atenţie şi cât respect au primit ei de la generaţiile de politicieni din ultimii 30 de ani ai Centenarului? Credeţi că dacă insistaţi atâta cu Centenarul, cei care până acum şi-au întors spatele de Ziua Naţională şi şi-au ţinut mâna la inimă ,ca să-i vedem noi, se vor tăvăli în chinuri şi îşi vor sfâşia hainele de pe ei? Câţi mai vorbesc astăzi despre cei care i-aţi amintit dvs. şi care întradevăr au oferit realizări ce au dus omenirea la progres? E mai cunoscută astăzi Ana Aslan decât Ana Lesko, sau Anastase Dragomir decât Mitică Dragomir, asta aşa să fac o asociere idioată, că sunt indignat de faptul că tot timpul ne rezumăm la trecut. De ce să nu avem prezent, cu o trecere de câţiva milimetri spre viitor?Nu facem şi noi parte din omenirea dusă la progres de ai noştri?
    În” motorul cu apă” nu prea cred, şi dacă ar fi n-ar lovi în dependenţa de petrol.Noi abia am avut motor cu 7 l benzină / 100 km!? Da,generaţia de astăzi să fie puternică ,pentru că avem , spre onoarea noastră, olimpici medaliaţi cu aur la nivel mondial.

    Reply
    1. 1.1

      Anonim

      Cautati pe net si veti vedea ca motorul cu apa exista deja , prin Japonia si SUA.

      Reply
  2. 2

    Anonim

    Maestre, ma intristeaza ideea ca Romania ar fi „o pustie(tate) intelectuala”. Am intalnit, in drumul meu prin „occidente” , persoane care exprimau cam aceeasi idee, dar, credeti-ma, erau persoane destul de limitate cultural. Stiti ca ei asociaza suprafata unei tari cu nivelul cultural al acesteia? Din fericire, am intalnit in Italia multi oameni care apreciaza cultura romaneasca si orice ecou sau amprenta a acesteia in marea familie a culturii europene, chiar mondiale. Dar trebuie sa stiti ca aceste persoane sunt de un vādit nivel cultural si moral ,insetate in mod continuu de cunoastere, de descoperiri, de reinterpretari. Multor rāu-intentionati le-am replicat: „Pāi daca, din punctul vostru de vedere, cultura unei tari e direct proportionala cu suprafata ei, atunci Italia, care ne intrece cu putin ca suprafata, ar trebui sa aiba o cultura nitel mai rāsārita ca a noastra, doar nitel.” Atunci am vazut cum le-a venit in obraji sângele roman de imperator… De asemenea, multi limitati asociaza cultura unei tari cu situatia economica, mai precis cu acel nefericit coeficient de saracie (ca fenomen social). Iarasi le-am raspuns: „In curând, din pristolul de la Roma or sa dea altii ovāz cailor, cam aceiasi pe care i-au oprit Mircea (ala mic vazut de voi), Stefan (ala mic de statu’ ), Mihai (ala rāu), Brâncoveanu (ala despre care nu stiti nimic!) „etc.. Ca sa nu mai spun ca, daca am efectua in Europa un sondaj de opinie, cei mai multi ar spune ca a nostra capitala e Budapesta. Mie nu mi se pare chiar intamplatoare chestiunea asta. Stiti ce invata elevii de liceu despre Bucovina in Italia, conform dictionarului lor enciclopedic? Hm! Ca Bucovina este o antica provincie austro-ungara. Exact asa. Nu mai spun de eroarea de sens catastrofala care naste un fals istoric: „antica” si „austro-ungara”(incompatibile). Dar ca Bucovina vine definita astfel, farà a preciza ca Este o regiune a tarii noastre, ma face sa cred ca impotriva Romaniei a fost mai Mereu crosetatā o grosolana discreditare.
    Delia Dumitricā

    Reply
  3. 3

    Puiu

    Mulțumesc. Cred ca exista, acolo unde spuneti, dar eu aveam dubii la motorul lui Mihai Russel. S-a vândut cumva invenția?

    Reply
  4. 4

    Puiu

    Mihai Rusetel, scuzati

    Reply
  5. 5

    Anonim

    Când în manualele şcolare(de limba şi literatura română ! ) NU se mai studiază „operele” unor titani/personalitati/ ale Culturii , precum Titu Maiorescu, ci „pozele instituționale” ale unor „gurişti” Tv precum Andreea Esca ( Badea sau Bădin ?!), când manualele de lstorie a românilor, se numesc oricum ,dar nu „a românilor”,când Mihai Viteazu e creionat ca un exeget al aventursmului politico-militar şi al mercenariatului militar aromânesc etc. etc…., noi despre ce vorbim ?!…”cum se asomează porcu’ de Crăciun şi cine a mai participat la „tăierea porcului” respectiv(anchetă DNA !), că Dragnea NU recunoşte , deşi „l-au prins cu şoriciu’ n gură” .D-le „prof. de română si latină”, T. Ulmeanu, oare noi ‘om fi făcut ceea ce puteam să facem, ca să nu se întâmple ce se întâmplă ?! …Am încercat, MĂCAR ??!!

    Reply
    1. 5.1

      Delia Dumitrica

      Sunt perfect de acord cu ideile d-voastra .

      Reply
  6. 6

    Anonim

    D-nă DELIA (Duminică?!),şi eu sunt de acord cu „unele” idei, cam „prăfuite”/vetuste(limbaj „de LEMN”!), pe care le „promovați” în „spațiul public”,aproape ca prof. dvs. de „jurnalism”(şi „arivism”instituțional!)!
    Nu ştiu de ce,totuşi, am o „premoniție” ,secția (de j”urnalism”!) se va „închide”, în timpul „acționariatului” dvs (de „COLECTIV” prea „personal”!)…Să auzim, totuşi, de bine !

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!