Un mare fizician, Richard Feynman, a povestit într-o carte cum a fost asaltat de furnici, la bucătărie, pe vremea când lucra la Los Alamos. Veniseră să-i ia firimiturile, iar savantul a început să facă experimente cu ele. Una dintre nedumeririle sale era de ce urmele de furnici, atunci când acestea se află în grup, sunt foarte drepte, iar o furnică singură merge haotic, aleatoriu. Pornind de la respectiva constatare, un alt cercetător, dr. Alfred Bruckstein, a explicat printr-un model matematic cum e posibil acest lucru.

Practic, se produce un fel de efect de grup. Fiecare furnică din grup repară un pic traseul celorlalte şi-l prescurtează. Iar toate la un loc îl optimizează. De aici, căile în cercetare devin foarte interesante. De pildă – spune dr. Bruckstein – poţi produce grupuri uriaşe de roboţi mici, foarte simpli, care reacţionează doar la prezenţa altor roboţi din apropiere. Şi, printr-un algoritm de reacţie al fiecărui robot, întregul grup poate fi pus să facă lucruri folositoare. Cum ar fi – să zicem – să se răspândească uniform într-o regiune şi s-o apere de intruşi, aşa cum fac celulele sistemului nostru imunitar.

Fantastic! De la o fiinţă atât de mică, aşa cum e o biată furnică, putem revoluţiona lumea, putem crea un alt univers! Recunosc, stimaţi cititori, că acest studiu al furnicarului de roboţi mă inspiră foarte mult. Mă gândesc că în China el e pus în aplicare cu mare succes – nu atât matematic, cât politic – dat fiind şi uriaşa populaţie de oameni-furnici, truditori la făurirea societăţii.

Evident că şi noi, argeşenii, putem să facem multe după acest model. Să luăm, de exemplu, Centura a II-a a Piteştiului (de Vest), un obiectiv foarte important, care – odată realizat – ar descongestiona foarte mult circulaţia rutieră în municipiul reşedinţă de judeţ. De ce nu reuşim să facem această centură? Fiindcă furnicile responsabile cu problema respectivă nu fac front comun pentru ţelul propus. Fiecare merge în legea ei, haotic, aşteptând de la celelalte – aflate la mare distanţă – un semn, o vorbă, eventual o finanţare.

La cine ne referim? Păi, la primăriile din Piteşti, Albota, Moşoaia şi Băbana – care trebuie să facă lobby pe această temă şi să pregătească deja exproprierile de terenuri pe unde va trece centura; la parlamentarii de Argeş, pe care nu-i auzim decât în campaniile electorale că pledează pentru un astfel de demers; la Ministerul Transporturilor, de la care aşteptăm studiile de specialitate şi organizarea licitaţiilor; în fine, la firmele de construcţii, de la care e nevoie de competenţă şi de seriozitate.

Toate aceste furnici, corelate într-un grup şi conduse de cine trebuie, ne-ar putea face a doua bretea ocolitoare a Piteştiului. Altele ne-ar putea clădi un parc industrial. Sau ce vreţi dumneavoastră.

Ah, am uitat: evident că la noi, în România, se impune mai întâi o curăţare a furnicarului de termite.

Distribuie pe Facebook