Votul englezilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE mi-a amintit de cuvintele unui poet al lor care a spus că niciun om nu este o insulă izolată, toţi suntem parte a unui „continent uman”, un fragment din tot. Iar moartea fiecărei fiinţe umane ne împuţinează, pentru că ne simţim solidari cu genul uman. De aceea să nu întrebăm niciodată pentru cine bat clopotele de înmormântare. Ele bat şi pentru noi. Iar dacă înlocuim cuvântul om cu naţiune, vom putea spune că nicio naţiune nu este o insulă izolată, fiecare naţiune este o parte a continentului uman, iar izolarea uneia dintre ele împuţinează acest continent. Deci, decizia ieşirii Marii Britanii din UE priveşte toate naţiunile europene, inclusiv pe naţiunea noastră. Însă englezii sunt un popor democratic organizat altfel decât celelalte popoare ale Europei. Marea Britanie este un stat aflat la jumătatea drumului dintre aristocraţie şi democraţie. Totdeauna principiul aristocratic a fost prezent în sufletul englezului. Dacă doi englezi se întâlnesc în Spania, de exemplu, ei îşi propun să se reîntâlnească numai dacă au acelaşi rang social. Or, în celelalte state ale UE a avut loc victoria deplină a principiului democratic asupra celui aristocratic. Ne amintim de căderea Bastiliei. Or, societatea engleză nu a cunoscut o astfel de „cădere” şi nici măcar nu a fost contaminată de ideile de peste Canalul Mânecii. Drept care, experienţa democratică a Marii Britanii nu este pură din punct de vedere chimic. Ea este amestecată cu alte elemente, precum rangul social dat de raportarea la Monarhie etc.

Prin urmare, putem spune că popoarele resimt întotdeauna consecinţele originii lor. Împrejurările care le-au însoţit naşterea le influenţează tot restul drumului lor istoric. Englezii nu sunt atât de altruişti pe cât credem, mai ales că regina Elisabeta l-a înnobilat pe cel mai temut corsar din Atlantic, pe Francisc Drake. Iar când acest corsar vedea vreun vas spaniol, olandez sau portughez, înălţa steagul de pirat pe catargul vasului său, în timp ce el, de fapt, ataca în numele reginei de la Londra. Firea englezului, totdeauna gravă şi cumpătată, devine uneori austeră şi cinică. Îmi aduc aminte de cât cinism a dat dovadă Churchill când i-a spus lui Stalin „să nu ne pierdem în amănunte”, scriind cu mâna lui acordul de procentaj. În dreptul României a menţionat: Rusia – 90%. Iată de ce cred că ieşirea Angliei din UE este un banc sec şi cinic în acelaşi timp. Drept care, englezii au fost determinaţi de a ieşi din UE nu de vreo politică neinspirată a celor de la Bruxelles, ci de valurile de emigranţi veniţi din estul european. Aceşti emigranţi au ajuns în Anglia fără nicio idee despre democraţia britanică şi au trăit acolo lipsiţi de grija părintească de acasă, educându-se de la sine pe străzile oraşelor şi beneficiind de viciile şi binefacerile societăţii engleze.

În aceste condiţii, nu putem răspunde la întrebarea încotro se îndreaptă UE. Nimeni nu ar putea răspunde, căci ne lipsesc încă de pe acum termenii de comparaţie.

Pe de altă parte, faţă de România nicio ţară a UE nu s-a purtat curat democratic. Iată de ce, după semnarea acordului în martie 2012 cu ţările din zona Euro, România nu a obţinut niciun beneficiu. Iar începând cu 2014, cei de la Bruxelles au condiţionat accesul ţării noastre la fondurile europene de lupta împotriva corupţiei, de parcă fermierul Gheorghe e de vină că au furat Cocoş şi Udrea. Condiţionarea aceasta a făcut din politicienii noştri de prim rang nişte simpli purtători de mape venite cu ordine de la Bruxelles. Pe fondul acesta socio-politic, România va fi încheiat un acord de integrare fiscală cu statele din zona Euro în martie 2012. Prevederile acestui tratat au fost aproape imposibil de respectat, iar occidentalii au ştiut acest lucru, pentru că disciplina noastră fiscală lasă de dorit. Astfel, România a continuat să le plătească „tribut” vest-europenilor numai de dragul unora dintre noi de a se afla la masa lor, fără să primească nimic în schimb de aproape un an. Îmi aduc aminte de acordul semnat de Traian Băsescu cu oficialii de la Bruxelles, în timpul mandatului său; acestuia îi venea să cânte de bucurie pe holurile Parlamentului European. Şi era vorba despre un acord total umilitor pentru români. Nu insist! Concluzia este că, în chestiuni de finanţe, nimeni nu e partener egal cu cineva, fiecare vrea să câştige în plus ceva. Şi trebuie să fim convinşi că pe o simplă cifră, sau două, lumea noastră va fi proiectată, nu cum a arătat mereu, ci cum va fi ea configurată de această cifră. Wall Street, FMI, BM sunt nume care sună ca o tastă nervoasă a unui calculator, numele unor ochi uriaşi, ale unor urechi uriaşe, faţă de care lumea se mototoleşte într-un lucru mic şi rotund. Colaborarea dintre politician, tehnocrat şi bancher face ca lumea să nu mai vadă şi să audă această realitate. Sigur, direcţia României este Europa de Vest, dar, în acelaşi timp, este nevoie de o guvernare responsabilă. Să nu-şi imagineze cineva că dacă un vest-european vine în România şi investeşte un euro, el nu se gândeşte să nu scoată mai mult, pentru simplul motiv că suntem în UE. Aceasta este o simplă iluzie, iar ieşirea englezilor din UE îmi susţine ideea mea. Aşa că fiecare trebuie să aibă în primul rând grijă de casa lui, apoi de cea a partenerului sau ştiu eu ce o mai fi acesta.

Savu GHEORGHE

Distribuie pe Facebook