Poate cã dumneavoastrã, cititorii, n-aţi dat piept cu el decât indirect, în ziar. Dar eu, unul, mã confrunt cu el aproape zilnic în jungla sinonimiilor, antonimiilor, regionalismelor, arhaismelor, barbarismelor şi mai ales a
[...]
Nimic în această viaţă nu poate fi mai dramatic decât sentimentul că o lume se sfârşeşte şi o alta începe, fără să se întrezărească însă între aceste lumi o punte, cât de fragilă, cât de nesigură, pentru înţelegere. După
[...]
Sunt câţiva ani de-atunci, dar îmi amintesc foarte bine. Am aterizat la Sao Paolo, în Brazilia, după 13 ore de zbor şi m-am regăsit în braţele unor prieteni bucureşteni pe care nu-i văzusem de zeci de ani. Era timpul celui mai fabulos
[...]
Nu ne cunoaştem cine suntem cu adevărat decât când ne încearcă natura. După felul în care arată casele, parcările, spaţiile dintre blocuri (ce aparţin asociaţiilor de locatari), drumurile de acces, puteţi vedea ce popor suntem. Peste
[...]
Sigur că la acest moment în România sunt foarte mulţi cardiaci, diabetici, neurastenici şi bolnavi închipuiţi, dar pensionaţi medical pe baza unor documente beton. Dar la noi, cele mai frecvente suferinţe sunt năuceala, lipsa de caracter
[...]
Duminică am empatizat cu iarna. Mi-am luat nepotul - doar unul, că ălălalt a preferat să meargă la un concurs de dans - şi am plecat în Trivale cu sania. Ce feerie! Iată că putem simţi şi altfel, nu doar cum se întâmplă mai în
[...]
Primesc alaltăieri o scrisoare. Deschisă. „De ce este deschisă?“ - le întreb pe fetele din secretariat. „N-am deschis-o noi - se scuză ele. Aşa am primit-o. Staţi puţin că tocmai coboară pe scări cel care a adus-o“. Şi Larisa
[...]
Vă rog să mă iertaţi, ştiu că „Ufff!“ cu trei „f“ nu-i un titlu clasic pentru un ziar de prestigiu ca al nostru. Dar puneţi-vă, vă rog, în locul meu. De luni de zile pregătirile pentru alegerile prezidenţiale din aprilie sunt
[...]
Îmi pare rău, dar, după foarte recentele sale declaraţii de bună-credinţă, domnul prim-ministru Ungureanu a greşit. Şi ce - veţi spune - greşeala este, prin ea însăşi, omenească: cine nu munceşte nu greşeşte! A greşit
[...]
Şarlatanii autentici, dar şi medicii ştiu foarte bine că pot să apară adevărate minuni terapeutice datorită efectului placebo. În funcţie de context şi împrejurare, de reclama sau faima celui care încearcă să-i vindece pe alţii, de
[...]
Noroc cu zăpada asta, că uitase românul de lopată! Dar nici aşa nu a învăţat care-i rostul ei. E o adevărată distracţie să priveşti prin faţa caselor, ca să-ţi dai seama cine e gospodar şi cine nu. Cinstit să fiu, arareori vezi
[...]
Prin anul 1820, Dinicu Golescu, boier muntean cu o oarecare educaţie greceascã şi apuseanã, cu multã sensibilitate faţã de suferinţele oamenilor, strãbãtea Europa pentru a-şi duce copiii la şcoli mai înalte sau mai bune şi nu credea
[...]
Aceasta este problema mea de alegător. Vă miraţi? Vă spun tot. Corespondentul ziarului nostru la Paris, adică subsemnatul, a avut în viaţa lui, adică a mea, 7 (şapte) paşapoarte. Din acestea mi-au rămas trei: Franţa, U.S.A. şi
[...]
În timp ce viscolul urlă ca nebunul, am timp de amintiri despre satul copilăriei. Despre nămeţii cât casa, despre derdeluşul care pornea de pe coama casei şi se oprea în drum, despre salcia care rămânea singurul reper care ne arăta cam
[...]
|
|