De la începutul anului 2009, întreg colectivul de consultanţi ai Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Argeş a fost implicat în activitatea de promovare a programelor de finanţare.
La nivel de C.L.C.A. s-au organizat lunar activităţi specifice de consultanţă (întâlniri, dezbateri, mese-rotunde, simpozioane, expoziţii, demonstraţii practice) la nivelul fiecărei comune. S-au mai realizat informări prin afişarea unor pagini informative la nivelul primăriilor, al altor actori importanţi la nivel local în domeniul agricol (societăţi comerciale, distribuitori de imputuri) privind accesarea fondurilor europene prin F.E.A.D.R.
La nivel judeţean, activitatea de promovare s-a realizat atât la sediul central prin consultaţii directe prin afişaj la panou, prin mass-media, cât şi prin acţiuni organizate în teritoriu.
Consultanţii Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Argeş participă la o serie de acţiuni ce au ca obiectiv de bază promovarea în teritoriu a măsurilor Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, în vederea identificării şi informării potenţialilor beneficiari. Producătorilor agricoli le sunt prezentate condiţiile ce trebuie îndeplinite la accesarea măsurilor active, documentele care trebuie anexate, precum şi descrierea succintă a unui plan de afaceri, urmând ca cei care îndeplinesc condiţiile să demareze întocmirea proiectelor.
Relaţii şi informaţii puteţi obţine la tel. 0248/223931 şi e-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Ing. Noemi RĂDUNĂ, consilier O.J.C.A. Argeş