Cu toate avertizările plantate de cei de la poliţia rutieră în mult cunoscuta curbă de la intersecţia şoselei de centură cu strada Serelor din Bascov, încă mai sunt şoferi care nu iau în seamă respectivele semne, devenind victime sigure ale accidentelor. Ieri după-amiază, aflat la volanul unui furgon, Gheorghe Stănică, de 31 de ani, din Rm. Vâlcea, se întorcea dintr-o cursă pe care o efectuase la Bucureşti.
La locul semnalat, cel de la volan nu a redus viteza, motiv pentru care, scăpat de sub control, furgonul a intrat în derapaj şi, ieşind de pe şosea, s-a răsturnat. Pentru că şoferul a rămas prizonier între fiarele contorsionate ale cabinei, a fost nevoie de intervenţia echipei de la descarcerare.
Din fericire, Gheorghe Stănică, pe lângă o mare spaimă prin care a trecut, a scăpat cu câteva răni uşoare. Circulaţia în acea zonă s-a desfăşurat pe o singură bandă, fiind dirijată pentru câteva ore de agenţii din cadrul Serviciului Rurier, până în momentul în care furgonul a fost repus pe roţi şi tras în afara benzii de circulaţie. Reamintim că în acea zonă, de la darea în circulaţie a noii şosele de centură, au avut loc câteva accidente mortale de circulaţie.
I.A., M.M.