Femeia este acolo. Aici. O vezi pe stradă, dar uiţi să o priveşti. O auzi, dar uiţi să o asculţi. Luptă cu realitatea, dar nu-şi uită visele. Depinde de familie, de copii, dar ştie când să-i lase liberi. Pierde, se ridică. Ea crede tot. Îndură tot. Rabdă tot. Am întrebat femeile şi bărbaţii cum văd femeia şi iată ce ne-au spus:
Mircea şi Irina Cârnaru: “Femeia este cea mai minunată fiinţă din lume. Are cea mai grea meserie din lume, aceea de mamă. Ea ţine casa să nu se destrame, ea are grijă de copii, de bărbat şi nu uită să fie... feminină. Masa este mereu caldă, indiferent de oră. Poate am descris-o pe soţia mea, dar pentru mine, după 42 de ani, este fiinţa cea mai dragă sufletului meu. Cel mai bun prieten. Reuşeşte să fie frumoasă pentru bărbat când vine acasă şi lumină pentru copii. O găseşti cu masa pusă. N-ar exista omenirea sau bărbatul fără femeie. De 42 de ani suntem împreună. Iubirea şi ataşamentul se simt, câteodată nu e nevoie de cuvinte.”
Anton din Ştefăneşti: “Cea mai frumoasă floare din grădina României şi tataie le iubeşte pe toate ca pe copiii lui. Să rămâie bădiţa cu ele.”
Maria: “Femeia trebuie să fie înţeleasă mereu, mai ales când nu poate trece peste greutăţi. Femeia este o luptătoare: gospodină, mamă, soţie. Femeia trece şi prin bune, şi prin rele împreună cu sufletul pereche. Eu am 4 copii şi 5 nepoţi.”
Ionela P: “Femeia este o luptătoare şi acum se luptă cu... criza. Femeia trebuie să fie fiică, soţie, mamă. Asemăn femeia cu Maica Domnului: născătoare şi iubitoare de copii.”
Vasilica Popescu: “Femeia încearcă să fie independentă financiar, are o personalitate puternică din ce în ce mai mult. Încearcă să nu mai depindă de nimeni. Este greu să echilibreze familia cu serviciul, indiferent de domeniu. Depinde de caracter, de putere, de cum
s-a născut. Până la urmă, o femeie rămâne o luptătoare. Cu cât are mai puţin sprijin financiar, cu atât îi este mai greu să supravieţuiască şi să răzbată. Asociez femeia cu cuvântul «suferinţă», subiectivă fiind, iar obiectiv cu cuvântul «polivalenţă»”.
Anamaria DUMITRU
Foto: F.J.