Alunecări masive de teren la Moşoaia

Marţi, 09 Martie 2010 Argesul
Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image /home/ziarular/public_html/images/stories/ziar/5848/01/alunecari mosoaia14.jpg
După bucuria de a pune în funcţiune, săptămâna trecută, primul tronson al reţelei de alimentare cu gaze a comunei Moşoaia, primarul Florea Ene se confruntă cu o situaţie extrem de gravă: alunecări masive de teren. Şi nu este vorba despre una, ci despre trei asemenea manifestări ale solului. Pentru a constata la faţa locului cât de periculoase sunt respectivele alunecări, l-am însoţit pe edilul-şef al localităţii în toate cele trei puncte unde pământul a cedat şi a luat-o la vale şi ne-am convins că situaţia este cât se poate de serioasă.
Gospodării în pericol
Prima oprire am făcut-o în satul Ciocănăi, pe uliţa Cazacilor. Parcă nu ne venea să credem ochilor ceea ce vedeam: aproape jumătate din drum dispăruse în hăul din apropiere şi mai mulţi copaci de dimensiuni apreciabile stăteau răsturnaţi în râpă cu rădăcinile în sus. Culmea este că alunecarea s-a manifestat pe circa 80-100 de metri lungime şi a antrenat o parte din pădurea care mărgineşte drumul şi din care, după cum ne-a declarat primarul Florea Ene, nu s-a tăiat nici măcar un metru cub de lemn. Fenomenul pune în pericol nu doar uliţa cu pricina, ci şi câteva dintre gospodăriile aflate în imediata apropiere.
Pământul s-a rupt
la marginea străzilor
Următoarele două opriri le-am făcut pe străzile Curături, respectiv ţârdeşti. În ambele locuri, alunecările au aceeaşi profunzime ca şi la Ciocănăi. Pământul s-a rupt chiar de la marginea drumurilor asfaltate cu circa doi ani în urmă şi, de asemenea, a fugit la vale cu tot cu copaci. Pericolul este la fel de mare din cauză că alunecarea poate avansa şi la doar 10-15 metri distanţă sunt curţile şi casele oamenilor. De altfel, o primă gospodărie chiar a şi fost afectată, în sensul că o parte din gardul împrejmuitor a rămas suspendat deasupra golului produs de alunecare.
Administraţia
a reacţionat
„Este prima dată când ne confruntăm cu fenomene de asemenea amploare, ne-a declarat primarul Florea Ene. Am sesizat imediat autorităţile competente, respectiv Consiliul Judeţean, Prefectura şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, iar la faţa locului au sosit comisii de specialitate care au întocmit documentele de constatare. În acelaşi timp, la nivelul administraţiei locale am început întocmirea unor studii de fezabilitate. Întreaga documentaţie va fi înaintată forurilor decizionale cu speranţa că vom accesa, în regim de urgenţă, surse de finanţare de la Fondul pentru Mediu şi/sau pe Măsura 125 din cadrul P.N.A.D.R. (Programul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală)”.

Fototext: Val. NICOLAU

Banner

Curs Valutar

EUR 4.2821
USD 3.3684

Ziarul de azi

Banner

Opinii

 942 vizitatori online

Stiri Nationale