„Sunt mândru că sunt aici!“

Miercuri, 10 Martie 2010 Argesul
Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image /home/ziarular/public_html/images/stories/ziar/5849/12/radut.jpg

Mihai Răduţ, mijlocaşul celor de la Internaţional Curtea de Argeş, a efectuat primul său antrenament sub comanda selecţionerului Răzvan Lucescu, în cantonamentul echipei naţionale U23. Astăzi,  de la ora 14, România va întâlni în Giuleşti selecţionata similară a Italiei, într-un meci contând pentru grupa A  a „International Challenge Trophy”.  Jucătorul în vârstă de 19 ani este extrem de bucuros pentru această convocare şi spune că îşi doreşte să evolueze cât mai bine, pentru a fi selecţionat şi la echipa de seniori.
„Am aflat că sunt convocat, imediat după meciul de la Mediaş, de la antrenorul secund, Dragoş Radu. Pot să spun că am fost surprins şi extrem de bucuros. Este o mândrie pentru mine să mă aflu aici. Evident că-mi doresc să ajung să evoluez la prima reprezentativă. Însă pentru asta mai am foarte mult de muncit. Am doar 19 ani şi mă număr printre cei mai tineri jucători convocaţi pentru meciul cu Italia. Cu siguranţă că această convocare reprezintă un pas foarte mare în cariera mea. Totul depinde însă de evoluţiile mele la echipa de club. Sper ca în partida cu Italia să joc şi să câştigăm. Eu voi face tot ce depinde de mine pentru a aduce o victorie României”, spune acesta, citat de site-ul oficial al echipei sale de club, www.fcinternational.ro.
El a mai spus că se înţelege bine cu toţi colegii, dar că stă singur în cameră, tocmai pentru a fi sigur că se poate odihni aşa cum trebuie înainte de fiecare joc. „Ieri (n.r., luni), la ora 15, am efectuat primul antrenament sub comanda selecţionerului Răzvan Lucescu, a fost unul tactic, iar înainte am avut o vizionare a meciului Manchester-Liverpool. Răzvan este un antrenor deschis, dar care ţine foarte mult la disciplină, atât în teren, cât şi în afara lui. Atmosfera este una plăcută. Colegi de cameră nu am, pentru că obişnuiesc să stau singur şi în cantonamentele echipei de club, pentru a fi sigur că reuşesc să mă odihnesc aşa cum trebuie. Mă înţeleg foarte bine cu toţi jucătorii de aici, în special cu Alexe, Andrei Ionescu şi Onicaş”, a încheiat Răduţ. (A.D.)
Banner

Curs Valutar

EUR 4.2821
USD 3.3684

Ziarul de azi

Banner

Opinii

 874 vizitatori online

Stiri Nationale