Alexandra Maria Stoicuţ

Alexandra Maria Stoicuţ are 23 de ani şi este în anul II la master Limbi Străine. Este o persoană calmă, pozitivă, îi place să lucreze cu copiii şi tinde mereu spre dezvoltare. Despre cum e să fii educatoare la grădiniţă, dar şi de ce a ales să lucreze cu cei mici ne spune în următorul interviu.

Educatoarea

de Gheorghe Vieru

Cu glas dulce, cu glas dulce
Şi de bunătate plin,
Ea în jurul ei ne strânge,
Ne jucăm frumos, citim.
Cine-i oare, cine-i oare?
Draga mea educatoare!

Nu putem, de bună seamă,
De ea să ne despărţim.
Ne iubeşte ca o mamă,
Cine-i oare, cine-i oare?
A noastră educatoare!

– Cum ai decis să urmezi studii în domeniul pedagogiei?

– De mică am visat să devin profesoară, a fost dorinţa mea cea mai mare. Sub îndrumarea mamei mele am decis să urmez Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” din Câmpulung. După aceea, am urmat Facultatea de Litere cu scopul de a deveni profesoară, nu educatoare. Din lipsa posturilor ca profesor de limba română sau oricare altă limbă străină, am decis să mă reorientez spre predarea pentru copii.

 – De unde vine dragostea pentru a lucra cu cei mici?

– S-a întâmplat pur şi simplu. Această dragoste a venit din suflet, întotdeauna am fost o persoană grijulie, a existat acea chimie între mine şi copii, ne-a ajutat să putem comunica şi să fim pe aceeaşi lungime de undă.

– Cum a fost prima experienţă în postura de educatoare?

– În opinia mea, primul an în sectorul învăţământului a fost groaznic. Am lucrat la o grădiniţă privată, avea program prelungit, stăteam între nouă şi zece ore pe zi. Am avut grupa mijlocie, iar copiii aveau câte patru, cinci ani. Normal, mi s-a părut greu din pricina programului, era foarte încărcat. Nu simţeam asta din cauza copiilor, ei au fost minunaţi, chiar şi acum păstrez legătura. Îi iubesc şi mă simt mândră de faptul că am reuşit să pun o cărămidă în educaţia lor.

– Care sunt calităţile pe care consideri că un pedagog trebuie să le deţină?

– Consider că un bun pedagog trebuie să aibă mintea şi sufletul plin de iubire, de căldură şi foarte multă răbdare. Cred că deţin o parte din aceste calităţi. Nu pot descrie în cuvinte cum a fost prima oară când am interacţionat cu copiii. A fost „magie”, mai ales când auzi vocile inocente ale copiilor, „Doamnă, Doamnă…” Iubesc tot ce înseamnă această meserie.

– Ce plănuieşti pentru viitor?

– Îmi doresc să continui cu această meserie, să evoluez cât de mult se poate.

Distribuie pe Facebook