Îmi plac polemicile, resping scandalurile. Îmi plac polemicile cordiale, în care respectul intelectual este asigurat de argumente..

De câteva zile, profesoara Cristina Tunegaru, din Bucureşti, a determinat, în presa vizuală, câteva „Breaking news”, dar cu tenta de a o pune eroină de scandal.

Lăudabil din partea ei, profesoara a amendat politizarea „cazului”, a admis – corect – că ceea ce i s-a întâmplat (revenirea titularului pe postul pe care dânsa suplinise) este legal, dar şubred este sistemul…

N-aş zăbovi aici, pe partea administrativă. Interesantă este dezbaterea pe care tânăra profesoară (atestată, prin notă mare, drept competentă) a generat-o prin atitudinea sa de profesor de limba şi literatura română, tocmai în privinţa sistemului. Un învăţământ care declară, de multă vreme, că se modernizează, că se reformează, primeşte logica reformatoare a profesoarei ca un şoc. În parte, pe drept cuvânt.

De la început, vreau să subliniez că ideea generală, de reformă din interior, adică de la catedră, de către profesor, „motorul” real al reformei, este foarte corectă. Mijloacele sunt, însă, mereu de discutat. Ca şi acum.

Zice C.T. că nu predă „poeziile lui Eminescu, «Amintirile» (lui Creangă – n.n.), baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici, nu dictez comentariu, nu arunc în braţe interpretări şi nu le cer să înveţe pe dinafară teorie literară despre genuri şi specii”.

Ce le cere, în schimb, profesoara, ce „predă”? …”Poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală, ca «Micul prinţ» sau «Cartea junglei», fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare”. „Poezii frumoase”! Este plină literatura română de ele şi nu cred că a te cantona la Magda Isanos ai atins maximum de gust! Cât priveşte „Micul prinţ” şi „Cartea junglei”, ele fac parte din farmecul lecturii, din obligaţiile… bunicului faţă de nepoţi, din – ca să reiau firul editorialului trecut – din „Cărţile care ne-au făcut oameni” (Dan C. Mihăilescu).

Sunt atâtea planuri pe care se poate discuta cu folos pe această temă: ce este bine, modern, să ştie elevul din literatura română. Pentru că spaţiul nu-mi permite dezvoltarea lor, am să încerc să atrag atenţia asupra câtorva: este corectă ideea de selecţie vs. încărcarea elevului; internetul oferă de-a gata comentarii-şablon (şi unii profesori ţin prea mult la comentariile lor, astfel că la un examen de admitere, „corectorul” n-a dat notă mare – pe drept! – unui comentariu învăţat pe dinafară, care n-avea nimic contribuţie proprie!); se ciocneşte aici ideea de a oferi cât mai multe informaţii, cu aceea de a-i produce elevului bucuria lecturii, descoperirea valorii (este, totuşi, şocant să te îndoieşti, aici, despre valoare, la Eminescu…); este de apreciat că este de acord cu „predarea” gramaticii normative, ca premisă sine qua non pentru o exprimare şi o scriere corectă!; ce ne facem, totuşi, cu programa şcoală? În faţa unui examen, elevii trebuie să aibă egalitate de şanse, adică să fi parcurs, toţi, programa legală; aici se poate discuta şi despre manualele alternative, în care – în unele! – se pierde din vedere vârsta elevului şi se aduce în prim-plan „deşteptăciunea” autorilor…

Solomon Marcus vorbea, criticând încărcarea programei, despre învăţământul „din plăcere”, adică despre bucuria elevului de a învăţa.

Ideea profesoarei C.T. este de înţeles prin prisma învăţământului creativ, formativ, în sensul stârnirii opiniilor proprii, al lecturii active, ferment al comunicării, al descoperirii.

Nu ştiu dacă va fi taxată drept judecată solomonică ideea, pe care o susţin, că, în unele privinţe, are dreptate C.T.; în altele – şi cei care ţin la programa şcolară (e drept, perfectibilă!) au dreptatea lor. Şi la literatura română, ca şi la alte discipline şcolare, este corect ca reforma să scuture puţin tradiţia, încremenirea. Aceasta – în serviciul elevului care ar fi, probabil (şi câte presupune acest cuvânt!) mai pregătit pentru societate.

O zicală latină ar fi potrivită în încheiere: „Non scholae, sed vitae discimus” (Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă). Da, şi predând altfel limba şi literatura română, poţi forma un elev apt la… examenele societăţii! Există o carte a lui John Gatto: „Cum suntem imbecilizaţi. Curriculum ascuns al şcolarizării obligatorii„.

… O altă faţă a acestei dezbateri…

Traian ULMEANU

Distribuie pe Facebook