„Liviu Rebreanu a avut o relaţie pe ascuns cu Maitreyi”. Aţi văzut, poate, la „ştiri” această declaraţie a unui licean care a ieşit luni de la proba scrisă de Limba şi literatura română, din cadrul bacalaureatului de toamnă. Aşa a abordat el subiectul principal al examenului. Şi a dat câteva amănunte: „…sora mai mică a lui Maitreyi a aflat de relaţia lor şi i-a comunicat tatălui ei, iar tatăl ei, tatăl lui Maitreyi, l-a dat afară pe Liviu Rebreanu. Maitreyi a continuat să îl caute pe Liviu Rebreanu şi într-un final Liviu Rebreanu nu i-a mai răspuns la mesaje…” Când reporterul i-a spus că nu Rebreanu a scris „Maitreyi”, elevul a răspuns că nici el nu era sigur, „na, emoţiile”…

În fiecare an, aproximativ 40.000 de absolvenţi de clasa a XII-a nu reuşesc să promoveze bacalaureatul, nu se pot înscrie la o facultate şi nici nu sunt pregătiţi pentru o meserie. Ce se va întâmpla cu aceşti tineri ne e greu să spunem. Ne gândim însă la ce e mai rău: şi ei se vor număra, la un moment dat, printre cei care se vor îngriji de pensiile noastre…

În fine, chiar şi în acest context dramatic îmbibat de… „McCultură”, vom continua, cu orice risc, să promovăm adevărata cultură şi valorile neamului nostru. Cu atât mai mult cu cât la anul vom sărbători „Centenarul Marii Uniri”. Drept care, astăzi, vom scrie despre un valoros om al acestor meleaguri: generalul Constantin Christescu (1866-1923), comandant pentru câteva zile al Armatei 1 (la Mărăşeşti) şi şef al Marelui Stat Major al României Mari (1920-1923). De unde ne-a venit ideea? După un articol publicat în iulie în „Săgetătorul” – „Personalităţi argeşene participante la Primul Război Mondial”, scris de prof. dr. Petre Popa – un alt profesor universitar, domnul Nicolae Voicu ne-a spus că i se pare nesemnificativ modul în care a fost ilustrată în ziarul nostru această personalitate. Mai mult, dl. Voicu, rudă cu generalul, ne-a oferit informaţii inedite despre acest mare om, fiu al satului Pădureţi din Lunca Corbului.

Iată câteva amănunte pe care ar trebui să le ştie inclusiv cei care, anual, organizează „Sărbători” ale judeţului şi care – spun ei pe la mese rotunde – caută să identifice adevăratele valori ale Argeşului şi Muscelului: # în 1913, având grad de colonel, a întocmit planurile de luptă ale Armatei Serbiei în al Doilea Război Balcanic; # în 1902, în timpul unei inspecţii la un divizion de artilerie din Galaţi, principele Ferdinand (viitorul rege) le-a formulat ofiţerilor o problemă de trageri care presupunea multe calcule inginereşti. Singurul care a fost în stare să dea soluţia exactă a problemei a fost căpitanul Christescu. Foarte impresionat, principele i-a mustrat pe comandanţi: „Dv. aveţi un ofiţer extrem de valoros şi-l ţineţi să comande un divizion (companie) de artilerie într-o regiune de ţară, când el ar trebui să comande Armata!” („mi-a relatat-o unchiul meu, sublocotenent în Primul Război Mondial” – ne-a spus dl. Voicu); # la 11 mai 1923, la şedinţa Academiei Române organizată pentru a-i cinsti memoria, Grigore Antipa spunea:

„Generalului Christescu i se datoreşte cea mai mare victorie a Armatei Române în Războiul Mondial, căci este acela care, prin marile sale talente de organizator, a refăcut armata noastră în Moldova şi care a organizat lupta ei eroică şi a pregătit biruinţa de la Mărăşeşti, provocând nu numai admiraţia aliaţilor, ci şi respectul duşmanilor (…) Pentru poporul nostru, generalul Christescu, fiu de sătean din judeţul Argeş (de plugar – n.n.), este cea mai strălucită dovadă de comoară de energie şi de inteligenţă care zace în el şi care constituie cea mai sigură garanţie a viitorului strălucit al acestei naţiuni. Moartea sa este un doliu naţional”; # ca o apreciere a meritelor sale în Războiul cel Mare, la moartea sa, la slujba de la Biserica Albă din Bucureşti, regele Ferdinand i-a sărutat mâna („o ştiu de la Petrică Ţuţea” – ne-a spus dl. Voicu).

Şi încă un amănunt subliniat de acelaşi prof. Nicolae Voicu: noi ştim că generalul Eremia Grigorescu a condus Armata 1 la Mărăşeşti. În realitate, în primele zile ale acelei bătălii, comanda a fost a generalului Christescu. I-a fost luată însă în Consiliul de Război care a avut loc după ce Armata a 4-a rusă s-a retras, lăsând frontul descoperit. Generalul argeşean a propus o retragere strategică pentru scurtarea liniei frontului, în vederea unei apărări mai sigure a poziţiei, dar E. Grigorescu (ginerele marelui latifundiar Negroponte) a afirmat că el poate apăra linia de la Mărăşeşti şi astfel i-a fost încredinţată comanda. Frontul a rezistat, dar cu introducerea în luptă a ultimei rezerve 1 Companie (300 de militari). Dacă eşua, consecinţele erau tragice pentru România. Armata germană şi austro-ungară ajungea la Iaşi, iar ţara era scoasă din război…

Ne oprim deocamdată aici cu această frântură de istorie a neamului nostru, pe care ne-o dorim continuată într-o rubrică a ziarului numită „Centenar”. În fine, ce mai putem spune? Păi, că între „relaţia pe ascuns a lui Liviu Rebreanu cu Maitreyi” şi faptele strălucite ale generalului argeşean Constantin Christescu se află o prăpastie de ignoranţă, pe zi ce trece mai adâncă.

Distribuie pe Facebook