În mai multe împrejurări, am fost servit cu apă plată din import. Este adevărat, ambalajul arată bine, pe pet scrie compoziţia, dar – mă întreb – noi nu avem suficientă apă plată? De apă minerală, nu mai vorbesc! Şi aici se importă în draci. Probabil ar trebui să vorbesc şi despre calitate…

Mergi să cumperi pâine şi eşti întrebat dacă vrei să iei din aceea din import, care vine congelată: doar s-o pui în cuptor. Şi asta unde? În ţara care este socotită una dintre marile producătoare de grâu din Comunitatea Europeană.

Lista este lungă: importurile vizează lapte (deşi producătorii n-au desfacere şi unii îl dau la porci!), carne, legume (să-şi ţină ei roşiile lor, cultivate pe „perne” de orice, numai de pământ nu!), fructe (ai noştri stau cu ele sau sunt siliţi să le dea unor precupeţi, pe nimic!) etc.

Subiectul mi l-a stârnit recenta vizită a lui Dragnea în lumea legumicultorilor. Nu la fiecare acasă, ci la o expoziţie pe care ministrul de resort a organizat-o ad-hoc, fapt ce a stârnit multe ironii… Concluzia: legumele noastre sunt mai gustoase, mai ales roşiile! S-a descoperit viaţa!!! Cele de import – aţi văzut şi-o să mai vedeţi de acum încolo – sunt fade. Un program al ministerului – vizând roşiile – i-a tentat pe mulţi legumicultori. Au realizat chiar şi o producţie bună, sunt gustoase (ca-n copilărie, când îţi mirosea a roşie înainte de a o tăia!), dar oamenii nu prea au cui să le vândă. Ideea de a prelua statul desfacerea legumelor este salutară. Se pune însă problema depozitării. Înainte de ’89, în depozitul central de la Ştefăneşti erau păstrate circa 7000 de tone de legume şi fructe.

În judeţ existau 25-30 de depozite (silozuri) de legume şi fructe. Depozitele nu mai există: le-au cumpărat, la preţ de dumping, „întreprinzători” care le-au dat felurite destinaţii. ILF-ul producea circa 6.000 de tone de fructe deshidratate anual. Se puseseră pe picioare şi linii de prune deshidratate şi afumate. De curând, şi în Argeş se produce suc de mere. A dat roade şi propaganda pe care a făcut-o ing. Ilarie Isac!

Anul acesta, în primăvară, jocul climei a făcut ca floarea să cadă şi, astfel, cel puţin la Bălileşti, în plantaţii nu mai este o prună! Anul trecut, se rupeau crăcile de rod: a fost o medie de 40 de kilograme de pom – ne precizează un specialist, ing. Mihai Bălilescu, care-şi onorează meseria. A fost un an al grâului. A fost un an al pepenilor. A fost un an al vinetelor. Micii producători ştiu însă că, mai mereu, nu ei ies în câştig, ci comercianţii… Prosperă, în schimb, marile ferme care cu o producţie integrată şi-şi permit, pe profit, să asigure o mecanizare şi tehnologii de cultură de cea mai înaltă calitate. Îl căinam pe cineva care, am văzut, nu are nici măcar o prună sau un măr în livadă. Îmi spune: „Ştii ceva? Mai bine, că m-am săturat anul trecut. Abia am găsit oameni la lucru! Cu 60 lei, mâncare (şi nu orice!), băutură, cafea şi ţigară… Şi multă odihnă!”

Aşa că agricultura noastră mai are până să se europenizeze cu totul! Şi la producţie, şi la desfacere! Statul are, aici, o mare responsabilitate. O află însă, nu din expoziţii, ci atunci când se implică în politici de sprijin real al producătorului. Căci, acesta este supărat şi-n anii săraci, dar şi-n cei bogaţi, când vede că munca i se risipeşte în buzunarul intermediarului!

Distribuie pe Facebook