Related Articles

3 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    Dar acum ce-ar zice grecul, domnule Simion? Cine a construit cea mai frumoasă şosea din lume, urşii? V-aş fi recunoscător dacă aţi sublinia cine sunt oamenii de prestigiu care au afirmat că tehnic propunerea dumneavoastră, a ziarului, este perfect realizabilă. Sper că sunt tot români cărora le pasă şi care au capacitatea să efectueze o asemenea lucrare de înalt nivel tehnic.E bine că aţi reamintit lista parlamentarilor de Argeş, făcuţi de noi, dar parcă împotriva noastră. E binecunoscut faptul că îi fură somnul în locul călduţ, dar eu văd Transfăgărăşanul ca pe o mândrie naţională, la care ar trebui să reacţioneze toţi parlamentarii, nu numai cei din Argeş!? Oare o să fim nevoiţi să ne mulţumim cu faptul că ar fi bine barem să-l întreţină? Nu cred că e bine să ne mulţumim cu din ce în ce mai puţin, că mergem spre piere, în timp ce alţii…!

    Reply
    1. 1.1

      Sorin Simion

      Vă împărtăşesc un singur aspect: unul dintre specialiştii consultaţi de un coleg de-al meu este un fost inginer constructor, pensionat, care a muncit şi pe şantierul barajului Vidraru, şi la Transfăgărăşan. Acesta i-a zis colegului cam aşa, citez din memorie: „Dacă am avut în anii’60-70 capacitatea să facem Vidraru şi Transfăgărăşanul de la zero, cu tehnologiile de atunci, credeţi că azi nu s-ar putea face copertine, amenajări hidrotehnice sau lucrări terasiere care să ţină drumul deschis şi iarna?”
      O să cer şi altor specialişti acceptul de a le face publice numele şi, dacă-l voi primi, chiar o să revenim asupra acestui subiect. Nouă ni se pare teribil de important.

      Reply
  2. 2

    Puiu

    Era foarte important de ştiut pentru absolut toţi cititorii. Un jurnalist care se respectă şi ne respectă, răspunde cititorului. Mulţumesc!

    Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!