Într-o dimineaţă de aprilie a anului 1937, mai multe maşini luxoase s-au oprit în faţa unei şcoli de menaj de fete, din Topoloveni. Dintr-o maşină, a coborât doamna Veturia Goga, soţia lui Octavian Goga, care urma să viziteze şcoala respectivă, să facă unele complimente profesorilor şi să laude activitatea plină de stăruinţă a doamnei Niculina Mihalache. Înaltă, marţială, cu ochelarii pe nas, cu un etern zâmbet de bună dispoziţie pe buze, într-un încântător costum naţional, înfrumuseţat de o năframă tricoloră, doamna Niculina a întâmpinat grupul de cucoane condus de doamna Veturia. Dincolo de atmosfera mondenă, întâlnirea avea şi semnificaţii politice, cunoscându-se vederile ideologiei ţărăniste ale doamnei Mihalache şi cele liberale ale doamnei Goga. Şi mai avea o semnificaţie: exprimarea într-un plan simbolic a ruperii alianţei politice dintre ţărănişti şi liberali. O alianţă de aproape un secol, al cărui sfârşit a fost marcat de o cruntă luptă politică. Vârtejul prefacerilor politice care a zguduit prima parte a secolului al XX-lea a dus la destrămarea unei alianţe care servea, cel puţin declarativ, atât interesele liberalilor, cât şi pe cele ale ţărăniştilor.
Alianţa dintre liberali şi ţărănişti s-a constituit în urmă cu aproape o sută de ani, luând ca an de referinţă 1937, când liberalii s-au apropiat de ţărani pentru a lovi în conservatori, adică în cei care îi reprezentau pe marii proprietari de pământ. Apropierea era justificată din cauza faptului că ţăranii îşi duceau viaţa după nişte tipare străvechi şi înapoiate. Cu dezvoltarea modernă a societăţii, satul nu a mai putut ocoli faza unor transformări profunde. Vechea clasă a proprietarilor de pământ era supusă unui proces treptat de desfiinţare, dezvoltându-se categoriile liberale ale muncii, categorii bazate pe comerţ, industrie şi finanţe, care s-au unit pe plan politic în chip organic sub forma liberalismului. Cu desfiinţarea unor privilegii şi promovarea noilor idei de egalitate şi libertate s-a atentat la stilul de viaţă al boierilor de moşie, dar a fost chemată la o nouă viaţă socială cea mai viguroasă clasă din vechea societate: ţărănimea. Drept care, la început, ţărănimea a fost alături de liberali şi împotriva boierilor de moşie. Ea a obţinut pe calea aceasta eliberarea de glie şi stăpânirea în deplină proprietate a pământurilor pe care le-a lucrat veacuri de-a rândul pentru alţii. Mă întreb, astăzi, pe cine or mai avea liberalii alături? La ultimele alegeri, PNL a fost înfrânt şi s-a compromis iremediabil. Acest partid a ajuns o ruină liberală deja în agonie. Procesul de descompunere, de lichidare, de dispariţie a vechiului partid liberal îşi urmează cursul. Drept care, uşurat de balasturile unor moravuri demascate şi depăşite, preluat de nişte oameni care l-au purtat pe căi străine lui şi însufleţit de tot mai multe interese personale, de alte idei şi de alţi oameni, PNL nu va putea supravieţui în starea actuală. Este o criză a liberalismului în sine. Este o criză în adaptarea istorică a vechiului PNL.
Pe ce se întemeiază aceste convingeri? În primul rând este vorba despre aderarea liberalilor la programul politic al preşedintelui Klaus Iohannis. Lipsit de orientare doctrinară şi de carenţa în fermitatea caracterelor, PNL a ales prietenii dintre duşmani. Aşa se explică fuziunea cu PDL. Odată fuziunea făcută, liberalismul a fost supus la zguduiri din ce în ce mai adânci. Este cunoscută, desigur, istoria PNL. Nu voi insista pe această direcţie. Vreau doar să subliniez câteva lucruri care mi se par semnificative. Anume, liberalismul ar trebui să-i reprezinte pe oameni care îmbină iniţiativa personală cu proprietatea particulară. Dar acest partid, în luptă cu PSD, s-a folosit tocmai de mijloacele pe care ar fi trebuit să le combată. El ducând o politică oscilantă între liberalism şi social-democraţie. Este cursa întinsă liberalilor de către pesedişti atunci când au format împreună USL. Este logic să mă întrebaţi de ce PNL a fost nevoit să facă o politică contrară intereselor sale? Acest partid devine din ce în ce mai mic.

Distribuie pe Facebook