Astăzi se încheie campania electorală pentru parlamentare. O campanie care s-a desfăşurat sub semnul viitorului prim-ministru. Dacă liberalii au unul, în persoana lui Dacian Cioloş, pesediştii se lasă aşteptaţi până după alegeri. Şi astfel PSD a reuşit să stârnească într-o oarecare măsură pasiunile şi să-şi ţină electoratul într-o stare de încordare. Or, fiecare cetăţean în parte nu este foarte interesat de alegerea prim-ministrului, dar această desemnare este importantă pentru toţi cetăţenii. Ceea ce înseamnă că, dacă pentru partidele mari, precum PSD şi PNL, problema premierului este cea mai importantă, partidele mici au considerat că problema naţionalistă face subiectul interesant al acestei campanii. Dar toate partidele, indiferent de mărime, simt nevoia să se grupeze în jurul unei probleme pentru a acţiona astfel asupra capacităţii de înţelegere a mulţimii. Iar pentru ca această înţelegere să fie şi mai uşoară, partidele îşi aleg un om care să le prezinte tema în campanie. Deci, ele se folosesc, în general, de numele candidatului lor ca de un simbol; el devine personificarea teoriilor lor. Astfel, partidele sunt foarte interesate să determine rezultatul alegerilor în favoarea lor, nu atât pentru a face să triumfe doctrinele lor cu ajutorul politicianului propus, cât pentru a demonstra prin alegerea lui că aceste doctrine au obţinut majoritatea. Or, PSD, pentru faptul că încă nu şi-a desemnat viitorul premier, a ieşit din această axiomă a strategiei electorale. Oare de ce?

Răspunsul la această întrebare este că PSD merge pe strategia votului de protest al populaţiei. Iar acest vot, cred pesediştii, este determinat de strategia PNL, una destul de bizară, în sensul că Dacian Cioloş este propus la şefia viitorului guvern exact în momentul în care el ar trebui să fie înlăturat. Or, cât de bine ar fi guvernat Dacian Cioloş, oamenii nu pot uita intrigile şi lupta pentru putere, bâlbele din timpul guvernării sale. Iar aceşti oameni cred că, dacă Cioloş va fi ales, aceste probleme vor continua şi după 11 decembrie. Şi, după câte ştim, alegerile conferă speranţă oamenilor de mai bine, ei recurgând la un vot de protest împotriva a ceea ce a fost. Aceasta este logica alegerilor. Or, prin propunerea lui Cioloş ca viitor premier, liberalii s-au ales cu o strategie falimentară. Iar ceea ce mi se pare mie că PSD a câştigat cu adevărat prin propunerea liberalilor este votul de protest al populaţiei. Deci, dacă PSD câştigă alegerile din 11 decembrie, victoria aceasta este consecinţa votului negativ. De fapt, acest vot a fost unul decisiv până acum în politica dâmboviţeană, dar din cu totul alte considerente, în sensul că astăzi liberalii pot pierde alegerile chiar pe mâna lor. Şi aceşti politicieni fac parte dintr-un partid istoric. În orice caz, strategia de campanie a PSD a fost deosebit de inteligentă. Şi toate acestea PSD le-a prezentat sub masca unui ton relaxat.

Prin urmare, s-a dezbătut mult asupra desemnării tehnocratului Dacian Cioloş drept viitor prim-ministru al liberalilor, s-a scris şi s-a polemizat cu atâta patimă, încât totul a luat caracterul unei campanii politice înverşunate. Iar dacă ţinem cont de traiul de zi cu zi al românului simplu, putem spune, aşa cum spuneau primii creştini, că omul e făcut din nedreptate şi zămislit din păcat. Vremurile actuale vădesc acest lucru. Semnul acestora este politica dusă de tehnocraţi, care va rămâne în istorie o politică de ruşine, una sfâşiată de intrigi, măcinată de ambiţii şi lipsită total de realizări în plan administrativ. Politica tehnocraţilor a fost una de compromisuri, de acomodări, de aranjamente. Iată de ce votul majorităţii electoratului va fi unul de protest. Dacă PNL ar fi propus un alt premier, oamenii poate l-ar fi votat, pentru că ei votează cu speranţă, dar să voteze pe cineva care a mai fost premier este puţin probabil. Deci, rezultatul votului oamenilor nu trebuie să-i bucure pe câştigători, pentru că, de fapt, ei nu au câştigat, ci doar sunt profitorii unei gafe politice. Ce vreau să spun aici? Faptul că oamenii ar fi trebuit să voteze cu speranţă, pentru că numai astfel logica binelui colectiv şi a celui individual pot fi convergente. Dar nu ştiu pentru câţi români Dacian Cioloş mai este o speranţă. Iată de ce eu încurajez oamenii să voteze într-o manieră responsabilă, nu de protest. Deci, nu spun să voteze cu un partid sau altul, ci să voteze cu cine doreşte, pentru că toate celelalte voturi au ceva din votul meu, care, la rândul lui, are ceva din toate voturile exprimate. Iar cu cât sunt mai mulţi oamenii care nu se prezintă la vot, cu atât mai mult îşi pierde din valoare votul meu. Este vorba de gândurile noastre care se unesc prin intermediul voturilor şi ne leagă fenomenologic pe toţi împreună. Aşadar, acţiunea mea de a vota depinde de tine, de el, iar noi toţi depindem de fiecare în parte. Teoria şi practica democratică e votul, e numărul, e aritmetica. Iar numărul este impersonal. Cifrele pot să reprezinte voturi, dar ele singure nu fac politică, de aceea nu este bine să ne trimitem câinii după cârnaţi şi să nu ne prezentăm la urna de votare. Iată cum gândurile noastre se scriu în formule matematice şi cum, prin intermediul voturilor noastre, 2 plus 2 nu mai fac 4, ci 5!

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook