Ce frumos se spune în „Declaraţia de Independenţă a SUA”: că „toţi oamenii sunt creaţi egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află Viaţa, Libertatea şi căutarea Fericirii”. Şi în articolul 13 din Constituţia Japoniei se stipulează dreptul la căutarea Fericirii.

Dar cel mai mult m-a impresionat Ţara Dragonului, statul Buthan. Aici eşti în altă lume, de vreme ce nu se vorbeşte despre PIB pe locuitor, ci despre… Indicatorul Naţional al Fericirii. Aproape utopic, nu? Iată ce spune art. 9 al Constituţiei lor: „Scopul principal al activităţii Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetăţean al ţării!” De aceea, indicatorul „Fericire Naţională Brută” se referă nu neapărat la dezvoltarea materială, ci la cultură, la respectarea valorilor budiste şi la ţinte ca dezvoltare durabilă, conservarea şi promovarea valorilor culturale, conservarea mediului natural, stabilirea unei bune guvernări. Buthanul este socotit statul cel mai fericit din Asia şi al optulea din lume, deşi sărăcia este la ea acasă, fapt care pentru un european nu-i un reper.

Şi atunci ce este Fericirea? Este Succesul? Şi acesta ce este? Bogăţie, Putere, Crăpelniţă, Aur, Educaţie, bucuria accesului la Fructul Oprit prin lege? Suntem noi, românii, fericiţi? Cum am sta noi cu indicatorul Fericire Naţională Brută? Am să aduc în atenţie un banc semnificativ: Domnul Iisus a dăruit – se zice – României munţi, dealuri, şesuri, ape, lacuri, privelişti minunate, bogăţii ale solului şi subsolului ş.a. Văzând atâta generozitate, Sfântul Petre i s-a adresat: „Nu-i prea mult, Doamne?” Şi Iisus i-a răspuns: „Lasă, să vezi ce oameni le dau!”

Şi ne-a dat! Vrajbă, suspiciune, lipsă de respect faţă de valori, conflicte continue, blestemul de a nu termina ce s-a început, invidia (capra vecinului…), dezunirea în atingerea unui ideal naţional, goana după averi, confuzia între buzunarul ţării şi buzunarul propriu, orgoliul nemăsurat, o politică de continuă dezbinare ş.a.m.d. Parcă tot ce e mai trist, mai rău şi mai contraproductiv a ieşit din Cutia Pandorei…

Epoca postdecembristă, prin comportamente, realizări şi deziluzii, contrazice parcă, în fundamentul ei, matricea sufletească (bună) a poporului român. Pentru că alternanţa la Putere aduce mereu blestemul adamic al unui nou început, prin negarea realizărilor anterioare, românii cam vremuiesc prin Istorie. Mereu în coada clasamentelor. Nu suntem înzestraţi pentru Fericire? Ba da, dar nu ne lasă… „ai noştri”! Adică, mereu, cei care sunt votaţi, cei care câştigă la urne tocmai cu promisiunea că ei sunt cei care vor aduce Fericirea. Or, în exerciţiul funcţiunii, ei diluează tocmai Fericirea, până pierd!

Unde să cauţi Fericirea? Deschizi televizorul şi vezi numai „breaking news”, „dezvăluiri” de tot felul, emisiuni pentru îndobitocirea telespectatorului („ce… puii mei, cine mai este şi ăsta?!”), vulgarităţi, te uiţi în Parlament –  numai certuri, priveşti la instituţiile statului – o competiţie ca fiecare să fie nu parte dintr-un tot funcţional, ci neapărat „prima inter pares” (prima… între egali!!!). Zăngăne cătuşe, afli cât arbitrariu este în locul legii; o neîncredere generală s-a aşternut peste ţară, iar cei mai mulţi politicieni, dacă n-au dosare, se aşteaptă să aibă (…), administraţiile sunt paralizate de frică, între categoriile sociale s-au săpat tranşee; un război de poziţie a înlocuit pacea socială, concordia atât de necesară pentru construcţie.

Şi atunci, de unde Fericire? De ce ne-o furaţi,… nefericiţilor?!

Distribuie pe Facebook