Alexandru Vlad Ciurea

Domnul Raed Arafat, pe care-l respect foarte mult, a postat pe un cont al unei reţele de socializare o opinie conform căreia, având în vedere evoluţia pozitivă a salarizării medicilor, între sectorul public şi cel privat din sănătate ar trebui să existe delimitări clare.

Mai mult, Domnia Sa a avansat ipoteza interzicerii practicării medicinei, concomitent, şi în sistemul public, şi în cel privat. Cu alte cuvinte, dacă un medic decide să lucreze într-un spital de stat, nu ar mai trebui să poată lucra şi într-un spital sau într-un cabinet privat.

Argumentul cel mai puternic al domnului Arafat a fost cel legat de faptul că sănătatea nu este un „bun comercial“. În principiu, sunt de acord cu Domnia Sa, dar între dorinţă şi realitate este o mare deosebire.

Desigur, statul, care este depozitarul şi administratorul banilor adunaţi de la oameni pentru a plăti serviciile de sănătate furnizate de operatorii medicali indiferent de forma de proprietate, are obligaţia de a asigura calitatea şi universalitatea acestora în măsura în care banii colectaţi asigură acest lucru.

Realitatea arată însă altfel. În tot ceea ce înseamnă sistem de sănătate vorbim (şi) despre bani, aparatură medicală şi echipamente, medicamente şi o serie de servicii adiacente: cazare, masă, curăţenie, transport.

Vrând-nevrând, sunt circuite comerciale care trebuie plătite, iar banii de la CNAS (câţi or mai fi, că nu prea mai ştim cifre exacte de ani buni) nu ajung! Poate că de vină este slaba administrare a resurselor, poate nesfârşitul şir al reformelor de dragul reformei pe care le-au tot promovat efemerii miniştri ai Sănătăţii, sau poate chiar sunt prea puţini bani.

Ceea ce pot să afirm cu siguranţă este faptul că, dacă sistemul public funcţiona perfect, clinicile private nici nu ar fi apărut. Faptul că acestea există, faptul că unele rezistă foarte bine în piaţă arată că era nevoie de ele.

Spre deosebire de sistemul american, extrem de liberal în sens comercial, sistemele de sănătate din Europa sunt bazate în cea mai mare măsură pe implicarea statului şi a asigurărilor publice.

Sunt cât se poate de acord cu faptul că Europa este, din acest punct de vedere, mai aproape de pacient. Acesta este modelul dezvoltat pe întreg continentul – diferit în fiecare ţară, dar, principial, acelaşi.

Raed Arafat

Nicăieri în UE însă nu este interzis medicului să lucreze în mai multe unităţi medicale!  Cred că atunci când vorbeşte despre interzicerea completării orelor lucrate în sistemul public cu ore în sistemul privat, domnul dr. Raed Arafat comite o eroare. O eroare izvorâtă, este adevărat, din necunoaşterea tuturor faţetelor lumii medicale.

Sunt, într-adevăr, medici care îşi „transferă“, într-o formulă mai mult sau mai puţin ilicită, pacienţii de la spitalul public în reţeaua privată cu care colaborează (sau, uneori, chiar către propriile cabinete private).

O astfel de practică este total incorectă şi trebuie clar reglementată. Dar de aici până la a interzice medicilor să lucreze în ambele sisteme este cale lungă!

Primul lucru care trebuie spus este faptul că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o meserie – cea de medic – considerată o meserie liberală. Un statut legiferat ca atare. Nimeni nu poate îngrădi acest drept, iar excepţiile ţin de politicile de integritate din diferite domenii: politic, afaceri interne, servicii secrete, justiţie etc.

Domnul Arafat atacă problema loialităţii medicului faţă de angajatorul său, angajator de stat în cazul nostru. Trec peste faptul că loialitatea nu se impune prin lege, dar se câştigă de către angajator.

Până acum, angajatorul de stat nu a fost deloc loial cu angajaţii săi medici, iar lucrul acesta se vede cel mai bine prin numărul mare de medici care au plecat din ţară, deşi au făcut facultatea de medicină în România. Ca să nu mai spun că cei mai mulţi au făcut-o pe speze publice. Adică, gratis pentru ei.

Revenind la nevoia de reglementare, adaug că averea unui medic este meseria sa. Iar această meserie acoperă, prin definiţie, cea mai sensibilă şi acută nevoie a unui om – sănătatea.

Faptul că un medic poate lucra şi în sistemul de stat, iar după ce îşi face datoria acolo mai poate lucra şi în sistem privat este, în fapt, un câştig pentru pacienţi.

Iar reglementarea trebuie stabilită în zona concurenţei neloiale faţă de pacient, nu faţă de cele două sisteme. Dacă lucrurile sunt făcute corect, calitatea serviciilor medicale creşte, iar pacienţii au mai multe opţiuni.

Realitatea dovedeşte că cele două sisteme medicale – public şi privat – se completează. Mai mult chiar, existenţa sistemului privat – de la care managerii din zona publică ar putea învăţa foarte multe lucruri! – uşurează sarcina asigurărilor publice.

Iar medicul care vrea să muncească este liber să o facă atât timp cât obiectivul său – de a câştiga mai mulţi bani, în mod corect – nu presupune „tranzacţionarea“ pacienţilor dintr-un buzunar în celălalt.

Prof. univ. dr. Alexandru Vlad CIUREA

N.R. Vă reamintim că, recent, Universitatea din Piteşti i-a conferit medicului neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea titlul de Doctor Honoris Causa.

Distribuie pe Facebook