Related Articles

3 Comentarii

  1. 1

    Puiu

    Nu stiu de ce ,dar problema asta a contestaţiilor la licitaţie frânează ,uneori parcă intenţionat, activitatea în mai multe domenii de activitate. Este aberant să nu demarezi nişte lucruri sau lucrări foarte importante pentru societate, din cauza unui grup de oameni nemulţumiţi de faptul că nu ei sunt aleşii câştigului ce va urma.În acest caz ,ca şi în cazul construcţiei de autostrăzi,mai ales, nu se admit soluţii provizorii. Cum poţi să treci peste aşteptările a milioane de oameni, că nu esti mulţumit de felul cum a decurs licitaţia? Am citit în ziarul „Argeşul”, de foarte multe ori, cât de lungi sunt perioadele de întârziere în realizarea anumitor obiective, din cauza nemulţumiţilor de la licitaţii .NU mai am nervi să amintesc de Autostrada Piteşti-Sibiu!
    Citind acest articol cu promisiunea finalizării acţiunii cu manualele în ghiozdane, la 15 noiembrie, mi-am amintit că , în urmă cu două sau trei zile, o femeie, ce arăta că nu ar ave o situaţie materială bună, era foarte supărată că au trecut două luni şi copiii nu au primit la şcoală, cornul şi laptele. De fructe nici vorbă. Am convingerea că tot de licitaţii este vorba. Da ,dar au trecut 60 de zile şi nu cred că se dă nimic retro. Dar nu poate fi nimeni RETRO gradat că nu ia măsuri cu aceste licitaţii? Să fie ceva necurat la mijloc? Aveţi grijă, să nu se verse laptele peste manuale!

    Reply
    1. 1.1

      ION

      Asta cu licitaţiile este gargară.
      Nu i- a oprit nimeni să organizeze licitaţiile cu 1 an înainte.

      Reply
    2. 1.2

      Ilie

      Niciodată laptele nu se va vărsa peste manuale.
      Când avem lapte nu avem manuale şi când avem manuale nu avem lapte.
      Pentru siguranţă şmecherii s- au gândit bine, să nu mai fie nici manuale nici lapte că- i mai sgur.

      Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!