3 Comentarii

  1. 1

    Nicoleta Geambasu

    Un proiect foarte frumos! Felicitari, oameni frumosi!

    Reply
  2. 2

    Anonim

    Coșești – istorie și tradiție

    Comuna Coşeşti este situată în partea centrală a judeţului, la o distanţă de 25 km de municipiul Piteşti. Ea dispune de o suprafaţă totală de 6138 ha şi o populaţie de aproximativ 5300 de locuitori.
    Comuna dispune de un relief variat format din dealuri subcarpatice şi lunci, fiind străbătută de la nord la sud de Râul Doamnei. Este legată de reşedinţa judeţului prin Drumul Județean 731 Nucşoara-Piteşti.
    Prima atestare documentară este datată 13 septembrie 1494, când Radu voievod întăreşte lui jupan Radul şi fratelui său Badea, moşii, printre care şi jumătate din satul Petreşti.
    Sub aspect tipologic, comuna Coşeşti se încadrează în categoria satelor răsfirate. Are o reţea întinsă de uliţe de-a lungul cărora se află gospodăriile separate de grădini cu pomi fructiferi sau culturi de porumb, cartofi şi alte legume.
    Cea mai veche şcoală din comună a luat fiinţă în satul Jupâneşti, din iniţiativa sătenilor, pe lângă biserica din sat, în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, probabil după 1776, an în care Alexandru Ipsilanti dă hrisovul privind reorganizarea şcolilor din Ţara Românească.
    Biserica de Lemn din Jupâneşti (1742), monument istoric, reprezintă o culme a creaţiei crucerilor argeşeni, prin ampla şi variata sa decoraţie arhitecturală. Biserica a fost realizată în două etape: prima dată a fost ridicată biserica propriu-zisă şi peste câţiva ani s-a construit pridvorul cu clopotniţă. Prelungirea bisericii cu acest mare pridvor s-a făcut din nevoia de a se crea un mic loc de adunare unde sătenii să discute problemele obştii şi să guste în tihnă din prinosuri la diferite praznice. Tot aici, preoţii şi ţârcovnicii trebuiau să înveţe pe copiii satului să descifreze bucoavnele pe ceasloave şi psaltiri, acest amvon fiind prima şcoală a satului. În 1839-1842, în timpul Regulamentului Organic, în curtea acestei biserici a fost construită prima şcoală sătească.
    Căminul cultural, ca instituţie, a luat fiinţă abia din 1933. Din iniţiativa intelectualilor, studenţilor şi elevilor din Coşeşti, Jupâneşti şi Leiceşti, au fost puse bazele Căminului Cultural cu numele de „Râul Doamnei”, cu sediul în comuna Coşeşti. Perioada cât a durat acest cămin cultural a constituit ani de intensă şi aproape permanentă activitate culturală.
    De-a lungul celor 523 de ani de existență a comunei Coşeşti, două meşteşuguri s-au impus în activitatea locuitorilor şi au facut-o cunoscută: olăritul și dogăritul.
    Apariţia olăritului pe aceste meleaguri este motivată în primul rând de existenţa solului argilos și de lipsa pământului arabil care să asigure existenţa locuitorilor. Olăritul a reprezentat o ocupaţie tradiţională perpetuată din generaţie în generaţie, practicată cu evident profesionalism, indiferent de sex, în spiritul respectării particularităţilor relevate prin structura morfologică şi repertoriul ornamental al produselor ceramice.
    Un obicei încetăţenit în comuna Coşeşti era până nu demult „pusul oalelor” în seara de „Lăsatul secului”. Fete şi flăcăi se adunau într-o casă unde pe o masă erau puse diferite obiecte (pieptăne, săpun, grâu, bani etc.), fiecare având o anumită semnificaţie. După ce erau amestecate şi acoperite cu câte o oală, fetele şi flăcăii, pe rând, ridicau oalele. Dacă ridica un băiat oala sub care se găsea grâu, se spunea că se va căsători cu o fată bogată ş.a.m.d.

    Lemnul, în special cel de stejar, a favorizat apariţia şi dezvoltarea butoaielor de diferite mărimi, folosite atât în gospodăria proprie, dar, mai ales, pentru vânzare pe bani şi pe „produse” (boabe de porumb şi grâu) în zonele ocupate cu vii sau pruni.
    În comuna Coşeşti o adevarată înnoire în meşteşugul dogăritului a adus un anume Iosif Hernest, originar din Austria sau Germania, care a lucrat mai întâi la Fabrica de spirt de la Clucereasa. Pe la 1850 a fost adus de Mestecăneni, oameni înstăriţi și negustori în comună, unde s-a stabilit pentru totdeauna. El dădea gardin cu o unealtă anume şi înlocuia cercul de curpen si alun, cu cercul de fier, mult mai rezistent.
    Astăzi dogăria este la loc de cinste în Coşeşti, iar faptul că oamenii se întreţin din această îndeletnicire demonstrează, dacă mai este cazul, importanţa care i se dă acestei frumoase meserii.
    O adevărată bogăţie au constituit-o livezile cu pomi fructiferi, în special cele cu pruni. Dacă, la început, prunele se opreau şi se uscau, treptat ele au devenit materie primă pentru producerea alcoolului, sursă însemnată de venituri pentru familiile producătoare. Astfel, în anul 1838 au fost număraţi în Jupâneşti 8646 pruni şi numai 51 meri, peri, nuci şi cireşi şi 3 duzi pentru ca, în 1900, recolta de prune consemnată să fie de 150.000 kg.
    Înainte de 1900 au funcţionat cca. 30 cazane simple, pentru ca în timpul ocupaţiei germane numărul lor să se înjumătăţească.
    Unii gospodari au iniţiat construcţia povernelor amplasate pe malul apei, pentru dinamizarea procesului de răcire. Dacă în anul 1846 existau în Jupâneşti 8 poverne, după 1900 numărul lor ajunsese la 21.
    Nu întâmplător s-a luat decizia că începând cu anul 2002 (19 mai) să se desfășoare un „Festival al Țuicii” la Coșești, ajuns astăzi la cea de-a XIII-a ediție. Pe Valea Păcurarului, la invitația primarului Nicolae Pană, zeci de producărori și-au expus „marfa” spre a fi valorificată, dar și meșterii dogari cu ale lor vase din doage de dud și salcâm nu s-au lăsat mai prejos. Am revăzut expunând renumita familie de olari Cristescu din Coșești, după mulți ani, semn că olăritul nu va muri aici.
    Îmi doresc nespus acest lucru, ca fiu al comunei, dar mai ales că aici au trăit cei mai renumiți meșteri olari din Argeș: Ion Cristescu (Grindeanu) și Gheorghe Ene. Mă îndreptățește să spun acest lucru și datorită faptului că Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești, de câțiva ani, are două clase externe: olărit (coordonator: Alexandrina Petrescu) și dogărit (coordonator: Gheorghe Dima), meșteri populari care îi învață pe copiii locului taina realizării oalelor și butoaielor.
    Închei această scurtă expunere cu un cuvânt al meșterului dogar Valeriu Mazilu din Leicești (Coșești): când vei bea un pahar cu vin sau ţuică, gândeşte-te nu numai la timpul şi munca făcută ca să-l obţii, ci şi la felul cum a fost muncit butoiul, la sudoarea depusă, şi apoi să ne închinăm şi să ne bucurăm de gustu-i aparte!

    Dr. Sorin Mazilescu

    Reply
    1. 2.1

      Pr. Giura Marian

      Mulțumim D-le Prof. Dr. Sorin Mazilescu! Expunere documentată și cu suflet pus în cuvânt!

      Vă mulţumim, părinte, pentru cuvintele dv. La fel şi dlui Mazilescu.

      Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.