…Da, asta-i întrebarea. Adresată Consiliului Judeţean, în primul rând, că el este cel mai tare din parcare, cu un preşedinte venit nu de prea multă vreme la conducere şi în care, sincer mărturisesc, mi-am pus mari speranţe privind redresarea economică şi spirituală a zonei argeşene. Adresată apoi asociaţiilor cu profil socio-economic şi de pregătire profesională, ca să nu mai vorbesc de inspectoratul şcolar, de înşişi managerii care se trezesc că forţa de muncă din firmele lor s-a albit la păr şi s-a tot împuţinat.

Mai peste tot văd anunţuri că se angajează strungari, frezori, confecţioneri piese metalice, operatori calculator, vânzători, brutari, bucătari, ospătari etc. Dar de unde să ai oameni pregătiţi în aceste meserii, dacă ai distrus învăţământul profesional? N-a fost ministru al educaţiei care să nu „reformeze” ceva, care să nu aibă ideea desfiinţării unui tip de învăţământ, a şcolilor profesionale mai ales, a examenului de admitere la facultate, a bacalaureatului, a manualelor, a programelor şcolare, a mai tot ce i-a trăsnit prin cap. Rezultatul reformării învăţământului profesional? Nu mai avem meseriaşi nici pentru unităţile direct productive, nici pentru servicii. De unde să-i angajăm, dacă sistemul nostru de învăţământ nu i-a pregătit? Să-i importăm, cum am început, cu ani în urmă, să facem cu roşiile? Ca să ne dăm seama pe urmă că tot mai gustoase sunt ale noastre. Că tot meseriaşii noştri sunt mai buni, că şcoala românească, de medicină, de matematică, de informatică, este cu adevărată performantă. Este, dar absolvenţii ori nu găseau de lucru la noi, ori nu erau bine plătiţi şi plecau afară pentru un salariu mai bun.

Ca şi-n alte domenii, şi-n pregătirea forţei de muncă am bâjbâit ani buni, pierzând startul în competiţia relansării economice pe baza economiei de piaţă. Ne trezim acum că am atras câţiva investitori din afară, alături de cei care au rezistat în economie cu capital românesc, dar aceştia nu mai pot onora comenzile, că n-au forţă de muncă. Domeniile cele mai afectate: construcţii, auto, IT, chiar şi transporturi. Dacia Renault, confruntată şi cu această problemă, nu doar cu lălăiala guvernamentală a construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu, ori cu protestul sindicatelor care vor salarii mărite, ameninţă că pleacă în Maroc. Sigur, firmă serioasă, francezii n-au aşteptat ca Ministerul Educaţiei să-i pregătească meseriaşii de care au nevoie. O face pe cont propriu, fiindcă-i vorba de o multinaţională cu potenţial uriaş. Nu are aceleaşi posibilităţi dl. Gheorghe Badea de la GIC, dar pregătirea meseriaşilor o face direct la locul de muncă. Tot la locul de muncă o fac şi unele firme din industria textilă, turism, comerţ, zootehnie, dar asta nu-i decât o soluţie de avarie. Niciodată n-o să ai un meseriaş bun, dacă nu-i acorzi şi şanşa unei serioase pregătiri teoretice, nu doar practice. Desigur, lucrurile sunt la fel de valabile şi în celălalt sens. Adică, şi teorie, şi practică. Altminteri, ne uităm mereu să rezolve altcineva problema. Şi acel cineva, iată, n-o prea rezolvă.

După ce am compromis învăţământul profesional, ne facem că-l reabilităm, dar demersurile sunt firave. Şi asta nu doar pentru că nu facem acum ce trebuie, ci pentru că am distrus o mentalitate. Aceea a profesiei făcute meseriaş, cu onoare şi orgoliu, nu de mântuială. Aceea că nu toţi copiii sunt destinaţi muncii intelectuale, că se poate trăi foarte bine şi punând în valoare, la şcoală, înclinaţiile, abilităţile native către o meserie ori alta care, şcolite, te pot duce în elita profesiei. În viaţă nu avem nevoie doar de profesori, de ingineri şi medici buni, ci şi de meseriaşi pricepuţi care să ne repare maşina, instalaţiile sanitare, televizorul, calculatorul ş.a.m.d.

Care sunt soluţiile? Şi ele trebuie căutate cu atât mai mult cu cât problema este foarte gravă. De ce gravă? Păi, nu ne-am alarmat suficient când am ras de pe faţa pământului o serie de capacităţi de producţie, sub pretextul că sunt „mormane de fier vechi”, nici când am amanetat subsolul ţării, nici când ne-au plecat românaşii afară să caute de lucru etc. Dar este cazul s-o facem acum inovativ, cum spunea un tânăr întreprinzător, fiindcă cea mai mare bogăţie a unei ţări stă în oamenii ei, în potenţialul uman, care, iată, este compromis şi el. N-am distrus doar economia, ci şi sistemul de cultură profesională.

Ce-i de făcut, până ne trezim de-a binelea? Eu unul mă aştept ca dl. Dan Manu, cu autoritatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, să regrupeze instituţiile, asociaţiile de profil (Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Asociaţia Oamenilor de Afaceri), firmele interesate şi să studieze piaţa forţei de muncă, exigenţele acesteia, în prezent şi-n perspectivă, după care să procedeze, organizat, la pregătirea meseriaşilor în deplin acord cu Ministerul Învăţământului. Trebuie să ne ridicăm pe propriile picioare, cu mijloacele de care dispunem aici, în Argeş, dacă vrem ca Argeşul să redevină ce a fost odată şi mai mult decât atât.

D-le preşedinte Dan Manu, dacă promovaţi o asemenea iniţiativă, o aplaud precum Buddha, cu o sută de braţe, nu doar cu două, cum o fac când tot invitaţi de la Bucureşti personalităţi care să-şi dea cu părerea despre ce valoros este Argeşul, cu tradiţia lui, cu oamenii lui. Ce ziceţi?

Distribuie pe Facebook